Irina Rimes a reușit să își facă un ”nume”, din punct de vedere artistic, în România, având deja foarte mulți fani și melodii care s-au transformat, rapid, în hit-uri. În ceea ce privește viața personală, artista păstreză, de cele mai multe ori, discreția, povestind doar mici ”fragmente” din viața ei.
Numele real al Irinei Rimes este… Irina Rîmeș, fiind originară din localitatea Izvoarele, Republica Moldova. A devenit cunoscută în România după ce a lansat piesa ’’Visele”, care în scurt timp a devenit hit și a fost difuzată foarte des de radiourile din România.
„Este foarte important acel loc, numai că „acasă” a devenit şi aici, la Bucureşti. E foarte ciudat când vin de la Chişinău şi conduc o grămadă de timp, sau şoferul, ce-i drept uneori mai conduc şi singură. Trec pe pod şi ajung acasă şi zic Uraaaa. (…) Făceam toate prostiile (în copilărie – n.r.) cu fratele meu. Eu l-am crescut, părinţii noştri erau mereu plecaţi, munceau foarte mult. A fost drăguţ, noi am crescut la ţară. Ţin minte că ei plecau sâmbăta să cumpere marfă, ei aveau nişte magazine mici. Şi acum le au şi au grijă de ele. (…) Eu am muncit, am fost şi în depresie, am tăcut, nu am cântat deloc, am scris piese, le vindeam cu 300 de euro şi artiştilor buni şi celor penibili din Republica Moldova, doar ca să facem un ban ca să putem cumpăra un glet să facem reparaţie în apartament, că trăiam într-un loc unde nu se putea locui. (…) Toate au venit pentru că am muncit, şi eu, şi oamenii de lângă mine”, a declarat artista pentru Antena Stars.
În vârstă de 27 de ani, Irina Rimes a povestit în fața camerelor de filmat un coșmar pe care l-a avut recent și care a afectat-o enorm. În timpul mărturisirilor, artista a vorbit despre trădare, fără să spună prea multe despre identitatea bărbatului din vis. Ea a subliniat că evenimentele trăite în somn i-au ucis egoul și că nu dorește ca nimeni să aibă parte de un asemenea coșmar…
“Mi-a făcut ceva rău. Nu m-a părăsit, m-a trădat. M-a trădat, dar cum m-a trădat. Stai să îmi aduc aminte, m-a trădat foarte rău. Ideea e că am visat chestia asta şi m-am trezit , tristă, în momentul în care m-am simţit foarte foarte trădată. Cred că în vis mi-a murit egoul. Nu recomand nimănui aşa ceva. În momentul în care mi-a murit egoul, eu m-am trezit. Şi am simţit acel sentiment pe parcursul întregii zile”, a dezvăluit Irina Rimes în cadrul unei emisiuni de pe YouTube.